Zborul cu parapanta

Zborul a fost dintotdeauna un vis al omului, pe care acesta a încercat prin diverse mijloace să îl transforme în realitate. Acolo, sus, senzația de libertate și înălțare te copleșesc și te simți împlinit, ai trăit visul omenirii de a se desprinde de sol și a se ridica mai sus de natura sa…

Zborul cu parapanta este cea mai accesibilă și liberă modalitate de a zbura. Acum, putem spune că oricine dorește cu adevărat, poate să zboare, chiar mai ușor decât își imaginează. Pentru început, e suficient să faci un zbor cu parapanta în tandem, împreună cu un pilot calificat, apoi dacă dorești să continui, poți să urmezi cursurile unei școli de zbor cu parapanta și alături de un instructor, vei învăța să zbori în siguranță și eficient.

Acum, visul tău poate deveni realitate !

ProAdrenaline Paragliding Center

Scopul nostru este promovarea și dezvoltarea activităților de zbor cu parapanta, într-un cadru organizat, desfășurarea activităților de instruire a piloților-elevi în cadrul Școlii de zbor și oferirea serviciilor de zbor de agrement cu parapanta de tandem, urmărind implicarea persoanelor interesate, creșterea siguranței și a performanțelor specifice acestui sport.

ProAdrenaline Paragliding Center are ca membrii, piloți cu experiență în domeniu dar și piloți-elevi din diverse zone ale țării, uniți prin pasiunea comună pentru zborul cu parapanta.

Veniți alături de noi și experimentați, în siguranță, libertatea și frumusețea zborului cu parapanta ! Împreună e mai bine !

 

ProAdrenaline Paragliding Center  – Social Pages

Zborul în tandem

Este modalitatea cea mai simplă pentru a descoperi zborul cu parapanta.

Piloții ProAdrenaline sunt special atestați pentru această activitate și au obținut o licență în urma unui curs de pilot tandem. Practicăm această activitate cu seriozitate și plăcere de peste 8 ani, acumulând o bogată experiență de zbor. Siguranța și plăcerea pasagerului sunt obiectivele noastre atunci când zburăm în tandem.

zboară în tandem

Școala de parapantă

Dacă dorești să devii pilot de parapantă, primul pas pe care trebuie sa îl faci este să contactezi instructorii ProAdrenaline, atestați în acest scop și alături de care poți avea certitudinea că vei face apoi toți pașii necesari pentru a deveni un bun pilot de parapantă, capabil să zboare independent, în siguranță.

Pregătirea, alături de un instructor atestat, îți asigură un progres normal, va reduce foarte mult orice risc, scutindu-te de diverse experiențe neplăcute. Instructorul îți va pune la dispoziție toate cunoștințele teoretice și practice necesare și în plus toată experiența sa.

școala ProAdrenaline

Clubul ProAdrenaline

Împreună, desfăşurăm activităţi cu caracter informativ, educativ, consultativ, prin mijloace şi resurse umane şi tehnice proprii, dar și prin programe de parteneriat şi colaborare cu alte persoane fizice şi juridice sau alte organe acreditate şi avizate în acest scop, conform legislaţiei în vigoare.

Promovăm principiile iniţiativei, implicării, cooperării, prieteniei, respectului şi sprijinului reciproc, competenţei, responsabilităţii, legalităţii.

 Haide alături de noi și împreună vom petrece clipe de neuitat și vom realiza ceea ce am visat de mult timp…

Club ProAdrenaline

Paragliding Center

Pentru a zbura cu parapanta, după finalizarea cursului, ai nevoie de un echipament de zbor, pe care poți să îl achiziționezi nou sau second-hand, din ProAdrenaline Market.

După un timp, orice echipament are nevoie de o verificare mai amănunțită, sau eventuale reparații, pe care le poți face în ProAdrenaline Service.

De asemenea, aici găsești și alte servicii specializate, diverse echipamente sau cel puțin, informații și sfaturi competente.

Paragliding Center